Doctrina anilor fragezi (termenul în limba engleză: Tender years doctrine) este un concept intrat în doctrina juridică spre sfârșitul secolului al XIX-lea și care a fost treptat eliminat din legislațiile majorității țărilor la finalul secolului XX și începutul secolului XXI. Această doctrină a favorizat mamele față de tați, în acordarea custodiei copiilor lor minori, în caz de divorț sau separare. Doctrina anilor fragezi s-a concretizat prin utilizarea la scară largă a așa numitei prezumții de încredințare către mamă.
În majoritatea țărilor dezvoltate acest concept juridic a fost abolit [1] [2]. Cu toate acestea, jurisprudența din multe state manifestă în continuare o preferință pentru părintele de sex feminin (așa numita preferință maternă).
În România, doctrina anilor fragezi a fost reliefată în Codul Familiei prin articolul 1, care menționa în mod expres o preferință pentru mamă,
| “ | Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații. | ” |
— Codul Familiei 1954, art 1, teza a doua
| ||
fiind însă abolită odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului Cod civil, la data de 1 octombrie 2011. Noul cod civil al României a înlocuit în jurisprudența românească prezumția de încredințare către mamă cu prezumția de autoritate părintească comună.
- ^ Mai multe instanțe din SUA, de exemplu, au considerat că doctrina anilor fragezi încalcă clauza de tratament egal în fața legii, enunțată în cel de al 14-a Amendament la Constituția Statelor Unite
- ^ Principiile legislației europene privind divorțul enunță egalitatea de drepturi și responsabilități între cei doi părinți chiar și după divorț sau separare a părinților. Documentul se poate consulta aici
© MMXXIII Rich X Search. We shall prevail. All rights reserved. Rich X Search